Societatea Română de Reumatologie

Structurile de conducere ale SRR

Preşedinte
Prof. dr. Ruxandra Ionescu
 
Preşedinte ales
Conf. Dr. Cătălin Codreanu
 
Secretar general
Prof. Dr. Simona Rednic

Trezorier
Dr. Magda Pârvu
 
 

Comisia de etică
Şef lucrări Dr. Florian Berghea
Prof. Dr. Dana Fodor
Asist. Univ. Dr. Corina Mogoşan
Conf. Dr. Claudia Mihailov
Şef lucrări Dr. Monica Copotoiu
 
Comitet ştiinţific
Conf. Dr. Andra Bălănescu
Conf. Dr. Elena Rezuş
Conf. Dr. Siao-pin-Simon
Conf. Dr. Daniela Opriş
Şef lucrări Dr. Răzvan Ionescu
Conf. Dr. Liana Chicea
Şef lucrări Dr. Violeta Bojincă
 
Comitet profesional
Conf. Dr. Denisa Predeţeanu
Conf. Dr. Mihai Bojincă
Prof. Dr. Paulina Ciurea
Şef lucrări Dr. Horaţiu Popoviciu
Conf. Dr. Codrina Ancuţa
Şef lucrări Dr. Laura Muntean
Prof. Dr. Maria Şuţa

STATUT ACTUALIZAT
ASOCIAŢIA SOCIETATEA ROMÂNĂ DE REUMATOLOGIE (SRR)

ASOCIAŢIA SOCIETATEA ROMÂNĂ DE REUMATOLOGIE (SRR) s-a constituit în baza dreptului la liberă asociere şi voinţa membrilor, persoanelor fizice prevăzute în Actul Constitutiv. Asociaţia SOCIETATEA ROMÂNĂ DE REUMATOLOGIE (SRR) este o organizaţie ştiinţifică şi profesională care reuneşte specialiştii in domeniul reumatologiei cu preocupări în diagnosticul, tratamentul şi cercetarea bolilor reumatice.

Subsemnaţii:

  1. CONF. DR. ANDRA-RODICA BALANESCU;
  2. ŞEF LUCRĂRI DR. FLORIAN BERGHEA;
  3. CONF. DR. MIHAI BOJINCĂ;
  4. CONF. DR. CĂTĂLIN CODREANU;
  5. PROF. DR. RUXANDRA-MARIA IONESCU.
  6. DR. LIVIU MACOVEI.
  7. DR. MAGDA-ILEANA PÂRVU;
  8. PROF. DR. EUGEN D. POPESCU.
  9. PROF. DR. SIMONA REDNIC.

În conformitate cu prevederile O.G. nr. 26/2000 privind Asociaţiile şi Fundaţiile, cu modificările şi completările ulterioare, ne exprimăm voinţa liberă privind înfiinţarea unei asociaţii profesionale pe baza Actului constitutiv şi a prezentului Statut, cu respectarea legislaţiei în domeniu, în următoarele condiţii.

CAPITOLUL I – DENUMIREA, SEDIUL, DURATA DE FUNCŢIONARE, SCOPUL, OBIECTIVELE, ACTIVITĂŢILE ŞI PRINCIPIILE ASOCIAŢIEI SRR

ARTICOLUL 1 – DENUMIREA ASOCIAŢIEI SRR
1.1. Denumirea Asociaţiei este Asociaţia SOCIETATEA ROMÂNĂ DE REUMATOLOGIE (SRR). În orice act, scrisoare sau publicaţie emanând de la Asociaţia SRR se va menţiona denumirea, sediul, numărul din Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor. Asociaţia SRR poate avea emblemă, siglă şi sigiliu propriu.
1.2. Denumirea Asociaţiei SRR a fost dată cu respectarea dispoziţiilor din O.G. nr. 26/2000, conform dovezii de disponibilitate denumire, emisă de către Ministerul Justiţiei - Serviciul Comunicare şi Relaţii Publice, precum şi acordului emis de S.G.G.

ARTICOLUL 2 – FORMA JURIDICĂ
2.1. Asociaţia SRR se constituie ca persoană juridică română de drept privat, de interes general, non-profit, neguvernamentală, independentă şi apolitică, cu caracter ştiinţific, educaţional, care îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu legea română, cu Actul constitutiv şi cu prezentul Statut.
2.2. Asociaţia SRR dobândeşte statutul de persoană juridică la data înscrierii sale în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor aflat la grefa Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti.
2.3. Asociaţia SRR este continuatoarea de drept şi de fapt a Societăţii Române de Reumatologie, care a funcţionat şi funcţionează în calitate de membru afiliat, fără personalitate juridică, în cadrul Asociaţiei Medicale Române (AMR), până la dobândirea statutului de persoană juridică, în condiţiile legii.

ARTICOLUL 3 – SEDIUL  ASOCIAŢIEI SRR
3.1. Sediul Asociaţiei SRR este situat în Bucureşti, str. Ionel Perlea nr. 10, sector 1, Bucureşti, Asociaţia SRR având un drept de folosinţă asupra acestui spaţiu.
3.2. Sediul va putea fi mutat la o altă adresă în România pe baza deciziei Consiliului Director.
3.3. Asociaţia SRR îşi poate constitui filiale, în condiţiile legii, în fiecare judeţ din ţară şi în municipiul Bucureşti.

ARTICOLUL 4 – DURATA DE FUNCŢIONARE A ASOCIAŢIEI SRR
4.1. Durata de funcţionare a Asociaţiei SRR este NELIMITATĂ, membrii putând decide, din motive temeinice şi prin acordul majorităţii încetarea existenţei Asociaţiei SRR.

ARTICOLUL 5 – SCOPUL, OBIECTIVELE, ACTIVITĂŢILE ŞI PRINCIPIILE ASOCIAŢIEI SRR
5.1. Scopul ASOCIAŢIEI SRR il reprezinta desfasurarea de activitati medicale educationale, asigurarea educatiei medicale continue profesionistilor din domeniul medical.
5.2. Obiectivele ASOCIATIEI SRR sunt urmatoarele:
5.2.1. Derularea activitatilor medicale educationale continue pentru profesionistii din domeniul medical, formarea şi sprijinul specialiştilor din reumatologie
a. Furnizarea de educatie medicala continua pentru profesionistii din domeniul medical
b. Crearea unui cadru organizatoric adecvat pentru toţi specialiştii din domeniul reumatologiei precum şi pentru alţi profesionisti din domeniul medical ale căror preocupări au legătură cu această disciplină, în vederea progresului continuu profesional şi ştiinţific al şcolii româneşti de reumatologie, eventuale colaborări cu profesionişti din domeniul reumatologiei din ţară şi din străinătate şi alinierea la standardele naţionale şi internaţionale din domeniu.
c. Extinderea şi aprofundarea formelor de pregătire în specialitatea reumatologiei prin promovarea practicii medicale, creşterea gradului de accesibilitate a resurselor pentru membrii Asociaţiei SRR, formarea profesională continuă, cursuri de formare complementară specializării profesionale şi cercetarea ştiinţifică în domeniul reumatologiei şi în alte domenii conexe, scopul ultim fiind obţinerea de rezultate de marcă şi formarea unei generaţii viitoare de medici reumatologi de o calitate excepţională atât din punct de vedere profesional, cât şi moral-etic.
d. Ridicarea nivelului de pregătire a cadrelor medii implicate în managementul reumatologic, în colaborare cu alte structuri guvernamentale sau non-guvernamentale implicate în procesul de pregătire profesională.
e. Reprezentarea intereselor profesionale ale membrilor din domeniul reumatologiei în relaţie cu instituţii publice şi private şi în luarea tuturor deciziilor cu caracter profesional, ştiinţific şi organizatoric, în colaborare cu Colegiul Medicilor din România.
f. Susţinerea oricărui membru al Asociaţiei SRR aflat în dificultate, prin acordarea de ajutoare materiale din fonduri special constituite, conform deciziei Consiliului Director.
5.2.2. Participarea activă în mediul academic medical
a. Stabilirea şi menţinerea legăturilor cu centre universitare diferite în vederea cunoaşterii opiniilor şi procedeelor din mai multe ţări.
b. Ridicarea nivelului ştiinţific al membrilor săi, punându-le la dispoziţie facilităţi şi modalităţi organizatorice, funcţionale, materiale pentru organizarea şi participarea la manifestări ştiinţifice interne şi internaţionale din domeniul reumatologiei şi în alte domenii conexe şi interdisciplinare (inclusiv la distanţă): mese rotunde, seminarii, simpozioane, consfătuiri, cursuri de formare, congrese, conferinţe, training-uri, workshop-uri, stagii şi alte reuniuni de specialitate. Asociaţia SRR sprijină participarea membrilor săi la manifestările internaţionale ale organizaţiilor omologe sau ale unor asociaţii/societăţi la care Asociaţia SRR este afiliată.
c. Iniţierea, organizarea, susţinerea de programe şi activităţi specifice de instruire şi perfecţionare a membrilor săi sau altor persoane, corespunzătoare intereselor Asociaţiei SRR, conform unui calendar anual al manifestărilor ştiinţifice medicale proprii şi de interes pentru membrii săi, cu profesori şi supervizori romani şi străini, independent şi în parteneriate şi colaborări româneşti şi din alte ţări.
d. Organizarea şi promovarea anuală a Congresului Român de Reumatologie.
e. Promovarea şi susţinerea activăţilor de cercetare fundamentală sau aplicată din reumatologie, cu fonduri proprii sau în parteneriat cu alte instituţii sau organisme, inclusiv persoane fizice, precum şi a diseminării rezultatelor cercetării în revistele medicale şi în cadrul conferinţelor ştiinţifice adecvate. Asociaţia SRR va asigura şi fondul de articole destinat apariţiei revistei medicale proprii (Romanian Journal of Rheumatology), precum şi a altor lucrări informative ştiinţifice; sprijină realizarea schimburilor cu reviste similare din străinătate.
f. Asociaţia SRR va stimula activitatea ştiinţifică a membrilor săi prin acordarea de premii din fondurile sale pentru merite ştiinţifice deosebite, pentru realizarea de schimburi de experienţă internaţionale sau pentru participarea la congrese/conferinţe internaţionale.
5.2.3. Îmbunătăţirea îngrijirii medicale din reumatologie
a. Ridicarea nivelului calitativ al cunoştinţelor în domeniul reumatologiei, la nivelul standardelor corespunzătoare ale Uniunii Europene, atât pentru cadrele medicale, cât şi pentru pacienţi, în vederea îmbunătăţirii şi implementării standardelor de îngrijire medicală bazată pe dovezi a persoanelor cu boli reumatice. În acest sens, Asociaţia SRR va asigura sprijin informativ în privinţa standardelor şi modalităţilor de respectare a acestora prin intermediul mijloacelor de informare specifice (media) şi organizarea de cursuri şi sesiuni de informare.
b. Reducerea impactului bolilor reumatice asupra societăţii şi asupra persoanelor afectate, prin creşterea calităţii vieţii, creşterea capacităţii de muncă şi prevenţia dizabilităţii. În acest scop, Asociaţia SRR se va implica prin intervenţii terapeutice, preventive, educaţionale şi de cercetare clinică şi fundamentală.
c. Creşterea accesibilităţii îngrijirilor medicale din reumatologie, promovarea comunicării active dintre pacienţi şi cadrele medicale implicate în managementul bolilor reumatice, precum şi educaţia pacienţilor folosind materiale informative şi cursuri adecvate.
d. În calitate de partener şi expert în domeniu, Asociaţia SRR va colabora cu instituţiile de stat specializate pe diversele probleme organizatorice, de asistenţă medicală şi cercetare ştiinţifică, în vederea facilitării programelor naţionale de sănătate, precum şi pentru îmbunătăţirea finanţării serviciilor medicale din reumatologie şi a legislaţiei conexe. În aces scop, Asociaţia SRR va difuza cele mai importante concluzii şi recomandări ale diverselor manifestări ştiinţifice către cei interesaţi (Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Academia de Ştiinţe Medicale, Academia Română, universităţile şi facultăţile de medicină etc.).
e. Elaborarea, adoptarea şi implementarea de criterii, norme şi programe de formare proprii, certificare, acreditare, precum şi de norme etice şi deontologice, în acord cu standardele internaţionale şi cu legislaţia naţională în vigoare, independente sau în regim de parteneriat cu autorităţile publice, cu alte fundaţii şi asociaţii din ţară şi din străinătate. De asemenea, Asociaţia SRR va promova şi va dezvolta automatizarea, informatizarea sistemului a sistemului medical, a metodelor moderne de investigaţie şi tratament, a celor mai noi cunoştinţe medicale care pot influenţa acurateţea diagnosticului şi tratamentului.
5.2.4. În vederea îndeplinirii acestor scopuri, Asociaţia SRR poate:
a. angaja personal auxiliar sau firme pentru prestarea unor servicii;
b. derula activităţi de sponsorizare/mecenat;
c. atrage fonduri de la organizaţiile guvernamentale şi/sau nonguvernamentale, precum şi de la alte persoane fizice sau juridice din ţară şi din străinătate, pentru finanţarea de programe sau proiecte;
d. activităţi care contribuie la realizarea scopului Asociaţiei SRR şi care nu contravin ordinii de drept.

CAPITOLUL II – DOBÂNDIREA ŞI PIERDEREA CALITĂŢII DE MEMBRU

ARTICOLUL 6 – DOBÂNDIREA CALITĂŢII DE MEMBRU
6.1. Poate fi membru al Asociaţiei SRR orice medic interesat de realizarea obiectivelor Asociaţiei SRR, care recunoaşte statutul Asociaţiei SRR şi îşi achită cotizaţia, prin hotărârea Consiliului Director.
6.2. (1) Membrii pot face parte din următoarele categorii:

  1. membri titulari;
  2. membri fondatori;
  3. membri de onoare;
  4. membri asociaţi

(2) Membrii titulari: orice medic cu specialitatea reumatologie înscris în Asociaţia SRR; sunt membri cu drepturi depline, având drept de vot şi obligaţia de a participa la Adunarea Generală (direct, delegat sau în modurile alternative) şi de a se implica direct în şi a contribui activ şi constructiv la realizarea activităţilor Asociaţiei SRR.
(3) Membrii fondatori: sunt membri cu drepturi depline, cu drept de vot, semnatari ai Actului constitutiv şi ai Statutului.
(4) Membrii de onoare: devin membri cu aprobarea Adunării Generale la propunerea Consiliului Director, şi sunt personalităţi cu merite deosebite în domeniul reumatologiei din ţară şi din străinătate, care prin activitatea lor au adus o contribuţie importantă la promovarea şi progresul asistenţei şi a intervenţiilor, în domeniile de interes ale Asociaţiei SRR şi care pot contribui la creşterea prestigiului şi a recunoaşterii Asociaţiei SRR. Membrii de onoare nu plătesc cotizaţie, dar au drept de vot.
(5) Membrii asociaţi (persoane fizice): orice persoană cu cunoştinţe de specialitate (inclusiv medici rezidenţi) în domeniul reumatologiei sau cercetători din domeniul ştiinţelor fundamentale; sunt membri fără drept de vot, care prin diferite mijloace susţin material şi moral Asociaţia SRR. Ei pot participa la manifestările şi acţiunile organizate de Asociaţia SRR şi pot colabora benevol la activităţile acesteia.
(6) Membrii asociaţi cu personalitate juridică se numesc membri parteneri sau corporatişti.
6.3. Odată cu dobândirea calităţii de membru al Asociaţiei SRR, noul membru se va supune Actului constitutiv, statutului şi deciziilor/hotărârilor organelor de conducere ale Asociaţiei SRR.
6.4. Pentru dobândirea calităţii de membru al Asociaţiei SRR este necesară întocmirea unei cereri şi depunerea ei la sediul Asociaţiei SRR, în atenţia Consiliului Director.
6.5. Consiliul Director are obligaţia să analizeze cererea şi să se pronunţe, în termen de cel mult o lună de la data primirii, asupra aprobării sau respingerii ei, urmând să facă cunoscute motivele deciziei sale în cazul respingerii cererii.
6.6. Calitatea de membru de onoare se acordă şi se retrage de către Adunarea Generală, la propunerea motivată a Consiliului Director.

ARTICOLUL 7 – PIERDEREA CALITĂŢII DE MEMBRU
7.1. Calitatea de membru (membru asociat, membru de onoare şi membru titular) se pierde în următoarele condiţii:

  1. prin cerere de renunţare scrisă, adresată Adunării Generale;
  2. prin hotărârea Adunării Generale, luată ca urmare a săvârşirii de abateri grave de la statut, regulamente şi hotărârile Consiliului Director;
  3. prin neplata cotizaţiei anuale după un interval mai mare de 12 luni de la data limită a reînnoirii acesteia;
  4. prin deces.

7.2. Odată cu pierderea calităţii de membru titular se pierde şi dreptul de vot în cadrul Adunării Generale.
7.3. Fostul membru titular care a renunţat la această calitate sau a fost exclus, va putea reveni în cadrul Asociaţiei SRR prin hotărârea Consiliului Director.
7.4. Calitatea de membru al Consiliului Director se pierde în următoarele condiţii:

  1. prin cerere de renunţare scrisă, adresată Adunării Generale;
  2. prin hotărârea Adunării Generale;
  3. prin deces;
  4. în cazul în care acest membru se află în imposibilitatea de a-şi exercita misiunea pe o perioadă mai mare de 90 de zile.

7.5. Odată cu pierderea calităţii de membru al Consiliului Director, se pierde şi dreptul de vot în cadrul Consiliului Director.
7.6. Cererea de renunţare se comunica Asociaţiei SRR. Adunarea Generală va lua act de cererea de renunţare în termen de cel mult 45 de zile de la data primirii acesteia, adoptând o Hotărâre în acest sens. În cadrul aceleiaşi Hotărâri, Adunarea Generală poate numi/alege noi membrii ai Consiliului Director. Hotărârea se va înregistra la Judecătoria în circumscripţia căreia Asociaţia SRR are sediul.

CAPITOLUL III – DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE MEMBRILOR

ARTICOLUL 8 – DREPTURILE MEMBRILOR
8.1. Odată cu dobândirea calităţii de membru titular acesta are dreptul la un vot în cadrul Adunării Generale.
8.2. Dreptul de vot se exercită numai de către membrii titulari (care fac dovada achitării la zi şi fără întreruperi a cotizaţiei) în cadrul Adunării Generale.
8.3. Fiecare membru are dreptul să participe la toate evenimentele organizate de Asociaţia SRR. şi să beneficieze de facilităţile acordate punctual numai membrilor Asociaţiei SRR.
8.4. Membrii au drept de iniţiativă privind activitatea şi organizarea Asociaţiei SRR. Iniţiativa va fi adusă la cunoştinţa membrilor în cadrul Adunării Generale, care va hotărî prin vot asupra acesteia.
8.5. Membrii fondatori, membrii titulari şi membrii de onoare au dreptul a fi aleşi în cadrul organelor de conducere ale Asociaţiei SRR, cu respectarea prevederilor legale şi ale prezentului statut.
8.6. Membrii au dreptul la legitimaţie şi să poarte însemnele distinctive ale Asociaţiei SRR.
8.7. Membrii au dreptul să beneficieze de sponsorizări, gratuităţi şi facilităţi acordate de Asociaţia SRR, în condiţiile legii şi ale Statutului, potrivit posibilităţilor Asociaţiei SRR şi hotărârilor Adunării Generale sau a Consiliului Director.
8.8. Membrii asociaţi pot participa la Adunarea Generală, însă fără a avea drept de vot.

ARTICOLUL 9 – OBLIGAŢIILE MEMBRILOR
9.1. Toţi membrii Asociaţiei SRR sunt obligaţi să respecte actul constitutiv, statutul şi deciziile/hotărârile organelor de conducere ale Asociaţiei SRR.
9.2. Membrii sunt obligaţi să achite cotizaţia anuală în cuantumul stabilit prin actul constitutiv şi statut sau în cuantumul decis de Adunarea Generală.
9.3. Membrii vor depune, fără a pretinde recompense, toate diligenţele pentru atragerea de fonduri pentru Asociaţia SRR.

 

CAPITOLUL IV – PATRIMONIUL, VENITURILE ŞI CHELTUIELILE ASOCIAŢIEI SRR
ARTICOLUL 10 – PATRIMONIUL
10.1. Patrimoniul iniţial al Asociaţiei SRR subscris şi vărsat este de 1050 lei, realizat din aporturile membrilor fondatori.
10.2. Patrimoniul Asociaţiei SRR, care se completează cu veniturile Asociaţiei SRR, este destinat exclusiv realizării scopului şi obiectivelor Asociaţiei SRR, administrării Asociaţiei SRR, organizării şi desfăşurării activităţilor acesteia şi nu va putea crea profit membrilor sau altor persoane fizice sau juridice, excepţie făcând modalităţile de ajutor, recompense, salarizare, remunerare şi decont, prevăzute de prezentul Stătut şi în conformitate cu legea. Asociaţia SRR va prelua integral patrimoniul actual al Societăţii Române de Reumatologie, care a funcţionat şi funcţionează în calitate de membru afiliat, fără personalitate juridică, în cadrul Asociaţiei Medicale Române (AMR), după ce aceasta preluare va fi aprobată de Adunarea Generală a acesteia, statutar constituita.

ARTICOLUL 11 – VENITURILE ŞI CHELTUIELILE. GESTIUNEA ASOCIAŢIEI SRR.
11.1. Patrimoniul Asociaţiei SRR se completează cu veniturile Asociaţiei SRR, care pot proveni din:

  1. cotizaţiile membrilor;
  2. donaţii, sponsorizări sau legate;
  3. dobânzile şi dividentele rezultate din plasarea sumelor disponibile, în condiţiile legii;
  4. dividendele societăţilor înfiinţate de Asociaţia SRR;
  5. venituri realizate din activităţi economice directe, cu caracter accesoriu: vânzări sau închirieri de produse şi servicii, vânzări sau închirieri de bunuri din patrimoniu, prestări servicii etc.;
  6. resurse obţinute de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, organizaţii guvernamentale şi/sau nonguvernamentale din ţară şi din străinătate şi/sau de la alte persoane fizice sau juridice din ţară şi din străinătate;
  7. finanţări de programe proiecte, granturi, subvenţii, burse şi orice altă formă de sprijin material sau financiar, respectând prevederile legale;
  8. alte venituri, în conformitate cu Legea şi Statutul.

Asociaţia SRR poate înfiinţa societăţi conform Legii nr. 31/90. Dividendele obţinute de asociaţie din activităţile acestor societăţi, dacă nu se reinvestesc în aceleaşi societăţi, se folosesc în mod obligatoriu pentru realizarea scopului Asociaţiei SRR. Asociaţia SRR poate desfăşura orice alte activităţi economice directe dacă acestea au caracter accesoriu şi sunt în strânsă legătură cu scopul principal al persoanei juridice. De asemenea, Consiliul Director poate impune şi stabili şi cuantumul unei cotizaţii lunare.
11.2. Asociaţia SRR poate contracta credite în lei sau valută, în condiţiile legii.
11.3. Cuantumul cotizaţiei:

  1. cuantumul cotizaţiei se stabileşte anual de către Consiliul Director.
  2. pentru membrii titulari, cotizaţia anuală nu va depăşi 20% din venitul mediu lunar pe economie.
  3. pentru membrii asociaţi, inclusiv pentru medicii rezidenţi, cuantumul cotizaţiei va fi de 50% din cuantumul cotizaţiei pentru membrii titulari.
  4. membrii titulari pensionari şi membrii de onoare nu plătesc cotizaţie.
  5. cotizaţia membrilor corporatişti se stabileşte anual, până la 31 octombrie pentru anul financiar următor, de către Consiliul Director.

11.4. (1) Din patrimoniul şi veniturile Asociaţiei SRR vor putea fi plătite cheltuielile Asociaţiei SRR, generate de administrarea Asociaţiei SRR, de finanţarea organizării şi desfăşurării activităţilor Asociaţiei SRR (programelor, proiectelor etc.), în vederea atingerii scopului şi realizării obiectivelor Asociaţiei SRR.
(2) Asociaţia SRR poate închiria sau cumpără bunuri sau servicii, de la persoane fizice sau juridice, în condiţiile legii.
(3) Categoriile de cheltuieli ale Asociaţiei SRR sunt:

  1. plata cotizaţiilor către Asociaţiile/Societăţile Interne şi Internaţionale de profil la care este afiliată;
  2. editarea unor publicaţii aflate în relaţie cu scopurile şi activitatea Asociaţiei SRR;
  3. acordarea de premii pentru activităţi deosebite unor membri ai Asociaţiei SRR;
  4. suportarea cheltuielilor de deplasare a unor delegaţii la acţiuni în tara sau străinătate necesare pentru realizarea obiectivelor SRR, numai cu aprobarea Comitetului Director;
  5. cheltuieli prilejuite de schimbul de reviste cu străinătatea sau achiziţionarea de cărţi, reviste (in format tipărit sau electronic destinate membrilor Asociaţiei SRR);
  6. corespondenţa internă şi internaţională cu organismele ştiinţifice medicale sau alte organisme cu care Asociaţia SRR are relaţii;
  7. asigurarea unor abonamente ale publicaţiilor Asociaţia SRR şi pentru publicaţii ale unor societăţi ştiinţifice omologe cu care Asociaţia SRR întreţine relaţii;
  8. remunerarea unor persoane sau agenţi economici angajaţi pentru necesităţi administrative;
  9. cheltuieli pentru finanţarea activităţilor organizate aferente realizării scopului şi obiectivelor Asociaţiei SRR;
  10. cheltuieli de dotare, incluzând achiziţii de mobilier, echipamente (aparatură şi tehnică de calcul, scanare, birotică, multiplicare, telefonie, de înregistrare, redare audio-video şi de specialitate etc.), software etc.;
  11. cheltuieli administrative şi deconturi legate de desfăşurarea activităţilor curente, chirii şi cheltuieli aferente sediilor (ape, gaze, energie electrică şi termică etc.), consumabile, rechizite, imprimate, tipărituri, cheltuieli de comunicare şi corespondenţă (poştă, internet, telefonie fixă şi mobila etc.);
  12. alte categorii de cheltuieli.

(4) Cheltuielile se efectuează în limitele prevederilor bugetare (bugetul de venituri şi cheltuieli), cu respectarea condiţiilor privind necesitatea, oportunitatea şi economicitatea lor şi cu aprobarea Consiliului Director sau de persoanele însărcinate de către Consiliul Director.
(5) Salariile, indemnizaţiile şi alte drepturi băneşti ale personalului se stabilesc în limitele statutului de funcţiuni şi ale bugetului de venituri şi cheltuieli.
(6) Consiliul Director poate dispune plata de premii, gratificaţii şi altele asemenea din disponibilităţile existente.
10.5. (1) Exerciţiul economico-financiar începe la data de 1 ianuarie şi se încheie la data de 31 decembrie ale fiecărui an.
(2) Gestiunea Asociaţiei  SRR se ţine în conformitate cu legislaţia în vigoare.

 

CAPITOLUL V – ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA ASOCIAŢIEI SRR

ARTICOLUL 12 – ADUNAREA GENERALĂ
12.1. Organele Asociaţiei SRR sunt:

  1. Adunarea Generală;
  2. Consiliul director;
  3. Cenzorul sau, după caz, Comisia de Cenzori

12.2. Adunarea Generală este organul de conducere, alcătuit din totalitatea membrilor Asociaţiei SRR.
12.3. Competenta Adunării Generale cuprinde:

  1. stabilirea strategiei şi a obiectivelor generale ale Asociaţiei SRR;
  2. aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli şi a situaţiilor financiare anuale;
  3. alegerea şi revocarea membrilor Consiliului Director;
  4. ia act de cererea de renunţare a membrilor fondatori, membrilor asociaţi, membrilor de onoare, membrilor titulari, şi/sau orice membru al Consiliului Director;
  5. confirmarea alegerii şi revocarea cenzorului sau, după caz, a membrilor Comisiei de cenzori, la propunerea Consiliului Director;
  6. modificarea Actului constitutiv şi a Statutului;
  7. stabilirea modelului de legitimaţie şi al semnelor distinctive ale Asociaţiei SRR (stampila, emblema, sigla, sigiliul, insigna);
  8. judeca abaterile membrilor şi decide excluderea acestora;
  9. dizolvarea şi lichidarea Asociaţiei SRR, precum şi stabilirea destinaţiei bunurilor rămase după lichidare;
  10. orice alte atribuţii permise de lege.

12.4. Adunarea Generală se întruneşte  cel puţin o dată pe an, de regula cu ocazia Congresului SRR, precum şi ori de câte ori este necesar.

ARTICOLUL 13 – FUNCŢIONAREA ADUNĂRII GENERALE
13.1. Adunarea Generală ordinară se convoacă de către Consiliului Director, o dată pe an. Adunarea generală extraordinară va putea fi convocata ori de câte ori este necesar.
13.2. (1) Convocarea Adunării Generale se va face în scris, cu cel puţin 30 zile înaintea şedinţei, prin scrisoarea recomandată cu confirmare de primire, fax, e-mail sau prin orice alt mijloc agreat de Consiliul Director. Dacă ordinea de zi include organizarea de alegeri, acesta va fi convocată cu cel puţin 60 zile înaintea şedinţei.
(2) În convocare se vor menţiona următoarele: locul, dată, oră, precum şi ordinea de zi.
13.3. Adunarea Generală va putea fi convocată şi la iniţiativa a cel puţin 25% din membrii săi.
13.4. Consiliul Director va întocmi ordinea de zi a dezbaterilor, care va fi supusă votului Adunării Generale. Membrii care doresc introducerea unui alt punct în ordinea de zi, o vor face cunoscută Consiliului Director cu cel puţin 15 zile înaintea şedinţei, urmând a fi supusă votului Consiliului Director şi Adunării Generale.
13.5. Adunarea Generală va fi prezidata de Preşedintele Consiliului Director (care este Preşedintele în exerciţiu al SRR). În caz de imposibilitate de prezentare, Preşedintele Consiliului Director va fi înlocuit de preşedintele ales.
13.6. Adunarea Generală - ordinară şi extraordinară - este statutar constituită în prezenţa a cel puţin jumătate plus unu din numărul total al membrilor cu drept de vot la prima convocare şi indiferent de numărul membrilor, la a doua convocare.
13.7. Hotărârile Adunării Generale se iau cu votul majorităţii simple a celor prezenţi. În caz de egalitate, votul Preşedintelui Consiliului Director este decisiv.
13.8. Hotărârile Adunării Generale se iau prin vot deschis, cu excepţia alegerii organelor de conducere ale Asociaţiei SRR, care se va face prin vot secret.
13.9. Lucrările Adunării Generale vor fi consemnate într-un proces-verbal. Procesele-verbale ale Adunării Generale vor fi depuse într-un registru special aflat în grija Consiliului Director şi se semnează de către membrii Consiliului Director prezenţi la lucrările Adunării Generale.

ARTICOLUL 14 – CONSILIUL DIRECTOR
14.1. Consiliul Director este organul executiv, de conducere şi administrare al Asociaţiei SRR şi asigură punerea în executare a Hotărârilor Adunării Generale.
Consiliul Director este ales pe o perioadă de 2 ani şi este compus din  5 persoane, Preşedinte în Exerciţiu, Preşedinte în Retragere, Preşedinte Ales, Secretar General, Trezorier. Pentru primul mandat, în care nu există funcţia de Preşedinte în retragere, Consiliul Director va fi format din 4 membri.
Pana la organizarea alegerilor in prima Adunare Generala statutar constituita dupa obtinerea statutului de persoană juridică, Asociatia SRR va fi condusa de un Consiliu Director alcatuit din membrii fondatori, ce vor pastra aceleasi functii, cu aceleasi atributii ca in biroul actualei Societăţi Române de Reumatologie (fara personalitate juridica, afiliata AMR), respectiv: 
PRESEDINTE: PROF. DR. RUXANDRA IONESCU
VICEPRESEDINTI: PROF. DR. SIMONA REDNIC, CONF. DR. CĂTĂLIN CODREANU, CONF. DR. MIHAI BOJINCĂ, SECRETAR GENERAL: DR. FLORIAN BERGHEA
SECRETAR ADJUNCT: DR. MAGDA PÂRVU
TREZORIER: DR. LIVIU MACOVEI.
Pentru funcţiile eligibile poate candida orice membru titular, fondator sau de onoare al Asociaţiei SRR. În cazul preşedintelui este permisă realegerea de maxim 2 ori, cu condiţia ca mandatele să nu fie succesive. În cazul celorlalte funcţii eligibile (Secretar General şi Trezorier), este permisă realegerea pentru maxim 3 mandate pentru aceeaşi funcţie, indiferent dacă sunt succesive sau nu.
Candidaturile pentru funcţiile eligibile se depun în scris, în atenţia Consiliului Director, cu cel puţin 45 zile înainte de data Adunării Generale în care se desfăşoară alegerile şi vor fi însoţite de CV-ul candidatului şi de o propunere în care se prezintă planul de management al candidatului pentru funcţia respectivă. Candidaturile sunt analizate şi avizate de Consiliul Director, avizul având rol consultativ, iar informaţiile se afişează pe site-ul SRR (http://www.srreumatologie.ro/).
14.2. În exercitarea competenţei sale, Consiliul Director:

  1. prezintă Adunării Generale raportul de activitate pe perioadă anterioară, executarea bugetului de venituri şi cheltuieli, situaţiile financiare anuale, proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli şi proiectul programelor Asociaţiei SRR;
  2. încheie acte juridice în numele şi pe seama Asociaţiei SRR;
  3. aproba organigrama şi politica de personal ale Asociaţiei SRR, dacă prin statut nu se prevede altfel;
  4. mediază conflictele apărute între membrii Asociaţiei SRR;
  5. îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute în Statut sau stabilite de Adunarea Generală;
  6. hotărăşte înfiinţarea sau afilierea la alte asociaţii neguvernamentale;
  7. hotărăşte schimbarea sediului Asociaţiei SRR;
  8. stabileşte pentru personalul angajat contractele de muncă, grila de salarizare, iar pentru colaboratori, modul de colaborare, nivelul remunerării etc.;
  9. propune  asupra decernării titlului de Membru de Onoare al SRR;
  10. elaborează strategii de organizare, gestionare, administrare şi coordonare a Asociaţiei SRR;
  11. iniţiază, coordonează şi administrează proiecte şi programe în concordanţă cu scopul şi obiectivele Asociaţiei SRR;
  12. coordonează şi administrează întreaga activitate a Asociaţiei SRR;
  13. stabileşte condiţiile de acordare a patronajului ştiinţific Asociaţiei SRR pentru evenimentele organizate de terţi;
  14. stabileşte calendarul manifestărilor ştiinţifice (consfătuiri, congrese);
  15. stabileşte tematica manifestărilor ştiinţifice;
  16. coordonează întreaga activitate a SRR între Adunările Generale a Membrilor Asociaţiei SRR;
  17. reprezintă SRR în relaţiile cu instituţiile guvernamentale, ştiinţifice, Colegiul Medicilor din România, A.M.R;
  18. decide afilierea (sau dezafilierea) Asociaţiei SRR la organizaţii ştiinţifice omologe naţionale sau internaţionale;
  19. reprezintă Asociaţia SRR în toate deciziile luate de foruri internaţionale la care este afiliată şi Asociaţia SRR.

14.3. Consiliul director este ales de către Adunarea generală, prin votul majorităţii celor prezenţi, pentru un mandat de 2 (doi) ani.
14.4. Preşedintele în exerciţiu al Consiliului Director este şi preşedintele Asociaţiei SRR şi reprezintă Asociaţia SRR în relaţii cu terţii, având drept de semnătură în acest sens.

ARTICOLUL 15 – FUNCŢIONAREA CONSILIULUI DIRECTOR
15.1. Consiliul Director se convoacă de minim două ori pe an şi ori de câte ori este necesar, la iniţiativa Preşedintelui Consiliului, sau a cel puţin jumătate din membrii săi.
15.2. Convocarea se va realiza de regulă prin e-mail sau prin orice alt mijloc de comunicare, cu cel puţin 15 zile înaintea datei stabilite. În convocare se va menţiona locul, data şi ora la care se vor desfăşura lucrările.
15.3. Consiliul Director deliberează în mod valabil, în prezenţa a două treimi din numărul membrilor săi.
15.4. Lucrările Consiliului sunt conduse de către Preşedinte.
15.5. Hotărârile Consiliului Director se iau cu majoritatea voturilor celor prezenţi. În caz de egalitate, votul Preşedintelui Consiliului Director este decisiv.
15.6. Consiliul Director va stabili, prin vot deschis, care membru al său va aduce la îndeplinire sarcinile date de Adunarea Generală.
15.7. Pentru îndeplinirea obiectivelor sale şi desfăşurarea activităţilor specifice Asociaţiei SRR, Consiliul Director nominalizează, prin vot deschis, componenţa următoarelor categorii de Comitete:

  1. Comitetul ştiinţific;
  2. Comitetul profesional.

Comitetul ştiinţific va fi alcătuit din 3-7 membri titulari, conduşi de un preşedinte. Atribuţiile Comitetului ştiinţific cuprind:

  1. identificarea ariilor ştiinţifice de interes pentru dezvoltarea activităţii Asociaţiei SRR;
  2. propune teme pentru Congresul Asociaţiei SRR şi celelalte manifestări ştiinţifice ale Asociaţiei SRR;
  3. propune criteriile de evaluare a calităţii ştiinţifice a lucrărilor trimise spre includere în programul manifestărilor ştiinţifice;
  4. propune evaluatori pentru lucrările trimise spre includere în programul manifestărilor ştiinţifice;
  5. lucrează împreună cu Comitetul Director la organizarea manifestărilor ştiinţifice.

Comitetul profesional va fi alcătuit din 3-7 membri titulari, conduşi de un preşedinte. Atribuţiile Comitetului profesional cuprind:

  1. identifică ariile de interes pentru dezvoltarea profesională a membrilor Asociaţiei SRR;
  2. elaborează propunerile de strategie pentru asigurarea dezvoltării competentelor profesionale ale membrilor Asociaţiei SRR;
  3. identifică mijloacele adecvate pentru dezvoltarea competenţelor profesionale ale membrilor Asociaţiei SRR şi se implică activ în realizarea acestor mijloace.

Nominalizarea se face în prima şedinţă a Consiliului Director după data alegerilor şi se face pentru un mandat de 2 ani, cu posibilitate de reînnoire de maxim 3 ori, fără condiţia ca mandatele să nu fie succesive.
15.8. Comisia de etică va fi alcătuită din 5 membri titulari şi va fi propusă şi votată de către Adunarea Generală. Atribuţiile Comisiei de etică includ:

  1. dezvoltarea Codului de Etica al Asociaţiei SRR, actualizarea acestuia în relaţie cu codurile similare ale Organizaţiilor ştiinţifice medicale naţionale şi internaţionale;
  2. supraveghează respectarea acestuia, autosesizându-se în caz de încălcare a lui;.
  3. identificarea problemelor de etică în deciziile şi activităţile membrilor, comitetelor şi comisiilor Asociaţiei SRR;
  4. avizează la cererea Comitetului Director deciziile acestuia;
  5. identifică eventualele conflictele etice (menţionate sau nu în Codul de Etică al Asociaţiei SRR) în care sunt implicaţi membrii Asociaţieie SRR şi propune mijloace de rezolvare a acestora;
  6. are decizia finală asupra conflictelor de natură etică atunci când Comitetul Director solicită acest lucru.

15.9. Membrii Consiliului Director nu pot face parte din Comisia de Etică.
15.10. În funcţie de activităţile specifice desfăşurate, Consiliul Director poate nominaliza Grupuri de lucru cu activitate temporară sau experţi responsabili de aspecte particulare din domeniul de activitate al Asociaţiei SRR.
15.11. Preşedintele este ales pe o perioadă de 2 ani şi are următoarele atribuţii:

Preşedinte în Exerciţiu

  1. preia funcţia în mod automat la sfârşitul perioadei de 2 ani cât a îndeplinit funcţia de Preşedinte ales. Pentru primul mandat este ales prin vot general de către membrii cu drept de vot ai Asociaţiei SRR, în cadrul Adunării Generale, pentru o perioadă de 2 ani. După alegere, Preşedintele în exerciţiu intră direct în funcţie;
  2. este conducătorul de drept şi de fapt al Asociaţiei SRR;
  3. hotărârile sale sunt executorii şi se supun, atunci când este cazul, ratificării Consiliului Director sau după caz Adunării Generale;
  4. dacă în timpul exercitării mandatului se ivesc condiţii în care Preşedintele în exerciţiu este în imposibilitate temporară de a-şi exercita funcţia, atribuţiile sale sunt preluate de către Preşedintele ales. Dacă mandatul Preşedintelui în exerciţiu încetează prematur, funcţia este preluată de Preşedintele ales, care îşi va păstra durata mandatului de 2 ani. Această preluare a mandatului trebuie aprobata motivat de Consiliul Director.
  5. preşedintele în exerciţiu are următoarele atribuţii:
  6. conduce şi coordonează întreaga activitate a SRR, pe baza hotărârilor Adunării Generale şi ale Consiliului Director, prezentând dări de seamă şi rapoarte în faţa acesteia.
  7. convoacă Adunarea Generală în şedinţa ordinară, cel puţin anual şi Consiliul Director în şedinţe trimestriale, ordinare şi la nevoie, extraordinare şi conduce şedinţele Adunarii Generale şi ale Consiliului Director.
  8. întocmeşte programul de activitate al SRR şi bugetul anual şi le supune aprobării Consiliului Director.
  9. exercită drepturile şi obligaţiile SRR faţă de alte organizaţii sau instituţii.
  10. este gestionarul bunurilor Asociaţiei SRR şi administratorul fondurilor acesteia împreună cu Trezorierul.
  11. reprezintă Consiliul Director al Asociaţiei SRR în toate structurile de conducere ale grupurilor şi societăţilor afiliate.
  12. propune spre aprobare Consiliului Director persoanele desemnate să reprezinte Asociaţia SRR în structurile asociaţilor/societăţilor şi organizaţiilor la care SRR este afiliată.
  13. decide şi răspunde în faţă Consiliului Director de conţinutul paginii de internet a Asociaţiei SRR.

Preşedintele ales

  1. este ales prin vot general de către membrii cu drept de vot ai Asociaţiei SRR, în cadrul Adunării Generale a Membrilor SRR pentru o perioadă de 2 ani.
  2. la expirarea mandatului Preşedintelui în exerciţiu, Preşedintele ales preia de drept, pentru un mandat cu durată de doi ani, funcţia de Preşedinte în exerciţiu al SRR.
  3. participă la activitatea Consiliului Director şi nu are drept de semnătură asupra documentelor oficiale sau a celor financiare.
  4. îndeplineşte sarcini care îi sunt delegate de către Preşedintele în exerciţiu sau încredinţate de Consiliul Director.
  5. participă la toate şedinţele Consiliului Director cu drept de vot deliberativ.

Preşedintele în retragere

  1. la sfârşitul mandatului, Preşedintele în exerciţiu devine de drept Preşedinte în retragere pe durata unui mandat de 2 ani.
  2. participă la activitatea Consiliului Director şi nu are drept de semnătură asupra documentelor oficiale sau a celor financiare.
  3. îndeplineşte sarcini care îi sunt delegate de către Preşedintele în exerciţiu sau încredinţate de Consiliul Director.
  4. participă la toate şedinţele Consiliului Director cu drept de vot deliberativ.

15.12. Secretarul General este ales de către membrii cu drept de vot ai Asociaţiei SRR în cadrul Adunării Generale a Membrilor SRR. Secretarul General are următoarele atribuţii:

  1. este gestionarul tuturor documentelor oficiale emise sau primite de Asociaţia SRR;
  2. redactează rapoartele anuale de activitate ale Consiliului Director;
  3. participă activ la organizarea tuturor activităţilor Asociaţiei SRR;
  4. ţine evidenţa membrilor Asociaţiei SRR.
  5. participă la toate şedinţele Consiliului Director cu drept de vot deliberativ.

15.13. Trezorierul este ales de Adunarea Generală. Trezorierul are următoarele atribuţii:

  1. ţine evidenţa tuturor veniturilor şi cheltuielilor Asociaţiei SRR;
  2. semnează împreună cu Preşedintele toate documentele financiare ale Asociaţiei SRR, precum şi procesele verbale ale şedinţelor Adunării Generale.
  3. prezintă anual Consiliului Director balanţa de venituri şi cheltuieli a Asociaţiei SRR;
  4. întocmeşte împreună cu Preşedintele bugetul fiecărei manifestări ştiinţifice.
  5. participă la toate şedinţele Consiliului Director cu drept de vot deliberativ.

 

ARTICOLUL 16 – CENZORUL/COMISIA DE CENZORI
16.1. Controlul financiar intern al Asociaţiei SRR este asigurat de un cenzor.
16.2. Dacă numărul membrilor este mai mare de 15, numirea unui cenzor este obligatorie. Acesta poate fi o persoană din afara Asociaţiei SRR.
16.3. Dacă numărul membrilor este mai mic de 15, Asociaţia SRR nu are obligaţia numirii unui cenzor.
16.4. În cazul în care Asociaţia SRR va depăşi 100 de membrii activi înscrişi până la data întrunirii ultimei Adunări Generale, controlul financiar intern se va exercita de către o comisie de cenzori.
16.5. În realizarea competenţei sale cenzorul sau, după caz, comisia de cenzori:

  1. verifică modul în care este administrat patrimoniul Asociaţiei SRR;
  2. întocmeşte rapoarte şi le prezintă Adunării Generale;
  3. poate participa la şedinţele Consiliului Director fără drept de vot;
  4. îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute în statut sau stabilite de Adunarea Generală.

16.6. Comisia de cenzori este alcătuită dintr-un număr impar de membri. Membrii Consiliului Director nu pot fi cenzori. Cel puţin unul dintre cenzori trebuie să fie contabil autorizat sau expert contabil, în condiţiile legii.
16.7. În cazul în care numărul membrilor asociaţiei este între 15 şi 100, Asociaţia SRR va utiliza serviciile unui cenzor independent.

ARTICOLUL 17 – FUNCŢIONAREA COMISIEI DE CENZORI
17.1. Verifică activitatea financiar-contabilă a Asociaţiei SRR şi gestionarea patrimoniului acesteia, prin acces la registrele de evidenţă contabilă.
17.2. Prezintă Consiliului Director şi Adunării Generale rapoarte periodice trimestriale, sau la orice alt interval la cererea acestuia precum şi un raport anual privind bilanţul şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Asociaţiei SRR.
17.3. În cazuri deosebite, solicită convocarea Consiliului Director şi a Adunării Generale extraordinare. Cenzorul nu poate lua decizii cu caracter executiv şi nu poate încheia acte de gestiune.
17.4. Cenzorul sau Comisia de cenzori vor fi numiţi de Consiliul Director în termen de 30 zile de la alegerea acestuia şi vor fi numiţi pe o perioadă de 2 (doi) ani.
17.5. Poate participa la şedinţele Consiliului Director, fără drept de vot, îndeplinind orice alte atribuţii prevăzute în statut sau stabilite de Adunarea Generală.

CAPITOLUL VI - RECOMPENSE ŞI SANCŢIUNI
ARTICOLUL 18 – RECOMPENSE
18.1. Membrii care se disting în realizarea obiectivelor Asociaţiei SRR, precum şi cei care au calitatea de susţinători sau de colaboratori şi se disting în activităţile depuse pentru realizarea scopului Asociaţiei SRR pot fi recompensaţi, după caz, prin:

  1. oferirea de diplome de onoare;
  2. oferirea de cărţi sau publicaţii de specialitate;
  3. insigne, medalii;
  4. participarea la manifestări ştiinţifice sau activităţi de formare  în ţară şi străinătate;
  5. orice alte recompense care sunt în concordanţă cu scopul Asociaţiei SRR.

ARTICOLUL 19 – SANCŢIUNI
19.1. Pentru nerespectarea prevederilor legale, a Statutului Asociaţiei SRR sau prin adoptarea unei conduite necorespunzătoare, membrii Asociaţiei SRR pot fi sancţionaţi de către Consiliul Director, prin:

  1. avertisment;
  2. suspendarea dreptului de a mai participa la lucrările Asociaţiei SRR până la o lună;
  3. excluderea din Asociaţie SRR şi pierderea calităţii de membru al Asociaţiei SRR.

19.2. În aplicarea sancţiunii se va ţine seama de gravitatea faptei săvârşite, vinovăţia celui în cauză, urmările faptei şi antecedentele celui ce a săvârşit fapta.
19.3. Membrii Consiliului Director pot fi sancţionaţi doar de Adunarea Generală.

CAPITOLUL VII – DESTINAŢIA BUNURILOR ÎN CAZUL DIZOLVĂRII ASOCIAŢIEI SRR

ARTICOLUL 20 – În cazul dizolvării Asociaţiei SRR, bunurile rămase în urma lichidării nu se pot transmite către persoane fizice, aceste bunuri vor fi transmise către o altă asociaţie cu rol profesional medical, prin votul a 50% plus 1 din membrii cu drept de vot prezenţi la Adunarea Generală, care decide dizolvarea cf. art. 60 şi următoarele din O.G. nr. 26/2000 modificată şi completată.

ARTICOLUL 21 - Asociaţia SRR se dizolvă:
21.1. De drept prin:

  1. realizarea sau, după caz, imposibilitatea realizării scopului pentru care a fost constituită, dacă în termen de 3 luni de la constatarea unui astfel de fapt nu se produce schimbarea acestui scop.
  2. imposibilitatea constituirii Adunării Generale sau a Consiliului Director în conformitate cu statutul Asociaţiei SRR, dacă această situaţie durează mai mult de un an de la data la care, potrivit statutului, Adunarea Generală sau, după caz, Consiliul Director trebuia să se constituie;
  3. reducerea numărului de asociaţi sub limita fixată de lege, dacă acesta nu a fost complinit timp de 3 luni.

21.2. Constatarea dizolvării se realizează prin hotărârea judecătoriei în a cărei circumscripţie se află sediul Asociaţiei SRR, la cererea oricărei persoane interesate.
21.3. Prin hotărâre judecătorească, la cererea oricărei persoane interesate atunci când:

  1. scopul său activitatea Asociaţiei SRR a devenit ilicită sau contrară ordinii publice;
  2. realizarea scopului este urmărită prin mijloace ilicite sau contrare ordinii publice;
  3. urmăreşte alt scop decât cel pentru care a fost constituit;
  4. a devenit insolvabilă;
  5. nu mai obţine autorizaţiile prealabile necesare, potrivit legii.

21.4. Instanţa competentă să hotărască dizolvarea este judecătoria în circumscripţia căreia Asociaţia SRR îşi are sediul.
21.5. Prin hotărârea Adunării Generale. În termen de 15 zile de la data şedinţei de dizolvare, hotărârea Adunării Generale se depune la judecătoria în a cărei circumscripţie teritorială îşi are sediul, pentru a fi înscrisă în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor.

 

ARTICOLUL 22 – DISPOZIŢII FINALE
22.1. Toate disputele apărute urmare a relaţiilor contractuale dintre Asociaţia SRR şi parteneri romani sau străini vor fi soluţionate de către instanţele de judecata în circumscripţia cărora se afla sediul Asociaţiei SRR.
22.2. Modificările şi completările prezentului Statut se fac prin hotărâri ale Adunării Generale în condiţiile Legii şi a prezentului Statut. Prevederile prezentului Statut se completează cu normele legale imperative cuprinse în legislaţia în vigoare.
22.3. Modificarea statutului va fi înregistrată în registrul asociaţiilor şi fundaţiilor aflat la grefa judecătoriei în a cărei circumscripţie Asociaţia SRR îşi are sediul.
22.4. Prezentul stătut se completează cu dispoziţiile ORDONANŢEI nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, modificată şi completată ulterior, ale Codului Civil, precum şi cu celelalte acte normative în vigoare ce reglementează activitatea asociaţiilor.

Prezentul statut a fost redactat şi atestat de avocat Raluca SIMA din cadrul SIRBU & SIMA SPARL în 6 (sase) exemplare originale, părţile după citirea actului au consimţit la semnarea lui, azi data semnării şi atestării, din care 5 (cinci) exemplare originale au fost înmânate părţilor.